Pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/Randonneurs.ro
Brevet de Randonneurs Mondiaux (BRM) – reprezinta trasee pe distante lungi, parcurse de ciclisti intr-un timp limita stabilit, functie de distanta. Omologarea traseelor si a rezultatelor obtinute de ciclisti, precum si coordonarea intregii activitati de organizare a acestor ture ale ciclismului de anduranta, denumite brevete, este realizata la nivel mondial de catre Audax Club Parisien (ACP). Organizarea și desfășurarea acestor brevete ale ciclismului de anduranță se realizează după Regulamentul și Regulile elaborate de către Audax Club Parisien. Sezonul luat in calcul pentru parcurgerea brevetelor este stabilit de la 1 noiembrie pana la 31 octombrie anul urmator.
In Romania, brevetele clasice, respectiv cele de 200, 300, 400, 600 si 1000 de km, sunt organizate de catre Randonneurs Romania (conform unui calendar stabilit si anuntat catre clubul francez):
– la Bucuresti, prin Asociatia Adevaratii VeloPrieteni Romania – Reprezentantul National (in asociere cu Iulian Ene) al Audax Club Parisien in tara noastra;
– prin Reprezentantii Regionali la Arad, Buzau, Cluj Napoca, Constanta, Iasi, Miercurea Ciuc, Reghin, Sibiu si Suceava.
Dupa parcurgerea fiecarui traseu omologat in timpul limita stabilit, fiecare ciclist primeste un certificat de brevetare oferit de Audax Club Parisien, inregistrat in baza de date unica la nivel mondial, cronologic incepand cu anul 1921. Optional, ciclistii brevetati pot opta pentru achizitionarea medaliei aferente fiecarui brevet, realizata de catre clubul francez.
Brevetul clasic de 200 de km (BRM 200) – un traseu omologat de Audax Club Parisien de aproximativ 200 de km, care trebuie parcurs de un ciclist in maximum 13,5 ore pentru obtinerea certificatului de brevetare (a brevetului).
Brevetul clasic de 300 de km (BRM 300) – un traseu omologat de Audax Club Parisien de aproximativ 300 de km, care trebuie parcurs de un ciclist in maximum 20 de ore pentru obtinerea certificatului de brevetare (a brevetului).
Brevetul clasic de 400 de km (BRM 400) – un traseu omologat de Audax Club Parisien de aproximativ 400 de km, care trebuie parcurs de un ciclist in maximum 27 de ore pentru obtinerea certificatului de brevetare (a brevetului).
Brevetul clasic de 600 de km (BRM 600) – un traseu omologat de Audax Club Parisien de aproximativ 600 de km, care trebuie parcurs de un ciclist in maximum 40 de ore pentru obtinerea certificatului de brevetare (a brevetului).
Brevetul clasic de 1000 de km (BRM 1000) – un traseu omologat de Audax Club Parisien de aproximativ 1000 de km, care trebuie parcurs de un ciclist in maximum 75 de ore pentru obtinerea certificatului de brevetare (a brevetului).
Pe langa fiecare certificat de brevetare (brevet) oferit de Audax Club Parisien pentru turele de 200, 300, 400, 600 si 1000 de km, mai exista urmatoarele distinctii pe care ciclistii de anduranta le pot obtine in urma parcurgerii acestora:
a) Super Randonneur – titlul acordat de catre Audax Club Parisien ciclistului care, in acelasi sezon, a obtinut certificatele de brevetare a celor 4 brevete clasice, respectiv 200, 300, 400 si 600 de km. Exista si o medalie, oferita de Audax Club Parisien, care poate fi solicitata contra-cost.
b) Ultra Randonneur Romania – titlul acordat de catre Randonneurs Romania ciclistului care, in acelasi sezon, a obtinut certificatele de brevetare a celor 4 brevete clasice (200-300-400-600), plus un brevet de 1000 km sau din categoria 1200+. Exista si o medalie, oferita de Randonneurs Romania, care poate fi solicitata contra-cost.
c) International Super Randonneur (ISR) – titlul oferit de Randonneurs Mondiaux ciclistului care, intr-o perioada fara limita de timp, a parcurs fie seria 200-300-400-600 (ISR), fie o serie de 4 brevete de cel putin 600 km (ISR 600) sau 1000 km (ISR 1000) sau 1200 km (ISR 1200), astfel incat fiecare din cele 4 brevete sa fie obtinute in 4 tari diferite. De asemenea, exista o diferentiere in acordarea acestor titluri daca cele 4 brevete ale unei serii au fost parcurse pe 2 (2C), 3 (3C) sau 4 continente (4C) diferite. Ex. ISR 600 (2C) este un titlu acordat ciclistului care a parcurs 3 brevete BRM600 in Europa si un brevet BRM1000 in America.
Toate aceste brevete clasice sunt necesare pentru obtinerea titlurilor de Randonneur 5000 si Randonneur 10000 (acordate de catre Audax Club Parisien), respectiv Brevet 5000, Brevet 10000, Brevet 25000 si Brevet 100000 (acordate de catre Randonneurs Romania).
Actualizat: 15 ianuarie 2023