Marius Socaci, unul dintre marii ciclisti de anduranta din Romania, care dupa 2 participari la Paris-Brest-Paris, a obtinut succesul si la London-Edinburgh-London, si nu oricum, impreuna cu fratele sau, Ciprian Socaci:

“E anul 2022, anul unu de după pandemia care a stricat cursul firesc al vieților din toată lumea, care a amânat, la fel ca atâtea alte lucruri, și organizarea apogeului curselor de anduranță britanice, Londra – Edinburgh – Londra 2021. E anul revenirii la normalitatea pierdută în 2020, anul în care cugetarea poetului victorian Alfred Tennyson, din titlu, (Trebuie să mă pierd în acțiune, ca să nu mă ofilesc de disperare.) – care era și motto-ul punctului de control din Louth – vine cum nu se poate mai bine ca să ne reumple cu vitalitate și să ne reamintească să trăim ca și cum am fi vii… (continuarea aici)

Lidia Monica Teris, ciclista care a obtinut titlul SUPER RANDONNEUR in sezonul 2016, descria in urmatoarele cuvinte experienta traita pe timpul brevetelor:

“Pleci, te întorci. Trăieşti, retrăieşti. Simţi, resimţi. Te opreşti; reiei. Mai vrei. Renunţi, dar nu abandonezi: renunţi la abandon. Plângi. De fericire. De reuşită. A ta şi a celorlalţi“

Ovidiu Vasile, ciclist care a obtinut titlul SUPER RANDONNEUR in sezonul 2018, dupa participarea la BRM200, editia din toamna lui 2016, cand a plouat si a batut vantul toata ziua, a propus urmatoarea descriere pentru cele 5 brevete:

“Eu le-as numi asa: 200 = brevetul pe lumina, 300 = brevetul de-o zi, 400 = brevetul ”chiar te-ntreci cu gluma”, 600 = brevetul ”nu te cred” si 1000 = brevetul “Chuck Norris”…“.

Ovidiu Ciobanu, tatal participantului minor Andy Ciobanu, ne-a transmis urmatoarele la finalul brevetului de 600 de km, terminat cu succes de fiul sau:

“Am participat la Cupa AV ROVELO – Brevetul de 600 km la Bucuresti, ultima etapa din cele 4, in cadrul Randonneurs România, dupa ce am reusit sa finalizam brevetele de 200, 300 si 400 km la Tg. Mures, fiecare tura cu povestea ei. Am plecat cu sufletul cat un purice la ora 5.00 de la Arcul de Triumf din Bucuresti, constienti fiind de lungimea traseului si determinati sa acoperim cat mai mult din distanta in prima parte intre Bucuresti – Navodari – Mamaia, sa tinem cat posibil aproape de plutoanele 3 si 4, sa reusim sa castigam un strop de somn in plus la Cobadin la punctul de control de la km 372, unde era amenajat un loc de popas peste noapte pe stadionul din localitate. Fata de brevetul de 400 km de la Tg. Mures, parcursul a fost mult mai usor si am reusit sa dormim aproape 3 ore – multi au sosit cand eram pe punctul de plecare – 3 ore de somn care au fost determinante ca sa indraznim la un vis si sa finalizam traseul. La km 541, cand a fost momentul chiar greu, poate foarte greu, 41 grade conform termometrul din masina, am facut o pauza luuuuuunga, si am inceput sa-i povestesc lui Andy din cartea lui Jules Verne “Capitan la 15 ani”, si i-am spus ca astazi, adica acum, el este capitan pe propria bicicleta, si totul depinde de el sa duca nava in port. A mers ca glontul pana la finish, pe urcari chiar se oprea sa isi astepte echipa. Totusi, fara un OM care a fost cu el ultimii 59 km, poate nu ar fi reusit. Multumesc, Mihai (Ovidiu Ionel), ai fost busola care ne-a dus pana la tarm! Despre organizatori ce sa zic, fara modul cum au reusit sa organizeze totul la un eveniment de asa o amploare, nu am fi reusit. Jos palaria! Multumim! Fara voi nu ar fi fost posibila bucuria noastra ca parinti, apreciem efortul vostru, faptul ca am venit din Cluj cu un copil care a finalizat brevetul de 600 km, alaturi de alti doi minori care au finalizat, este si meritul vostru. Daca nu am fi avut incredere in seriozitatea voastra, nu am fi venit aici. Ne-ati daruit un cadou nepretuit, respectul fata de copilul nostru! Nici nu stiti cat de mult va multumim!!!”

Oana Trif, hoinar pe doua roti alaturi de Claudiu Slabu, ne-a povestit cum a fost la primul brevet de 600 de km intr-un articol publicat pe blogul sau, “Hoinari pe doua roti”:

“Și da, la vreo cinci zile de la fericitul eveniment eu tot imi simteam corpul ca bine fragezit cu maiul de un meșter pietrar. Adevarul e că saptamana trecuta nu am găsit lucru mai potrivit dimineața decât să ma plâng de spate, fund si sale, de parca varsta mea fiziologică ar fi fost cu mult dublul celei pe care o posed de fapt. Dar cum randonneur-ului îi sta bine cu bicicleta, așa si mie cu povestitul, ca multe s-au intamplat in excursia noastra cea de doua zile…”(continuarea pe blogul Oanei Trif).

Partea a doua a povestii aici.