Ciclismul de anduranta este o ramura a ciclismului de sosea, practicat pe distante lungi si foarte lungi.
Izvoarele istorice ale acestei ramuri a ciclismului se regasesc in Franța si Italia, la sfarsitul secolului al XIX-lea. Astfel, in anul 1891, era organizata prima editie a turei Paris-Brest-Paris (PBP), pe distanta de 1200 de km, terminata cu success de 99 de ciclisti din cei 207 care se aliniasera la start. Primele editii ale turei erau organizate sub forma de competitie, cu clasament al participantilor.
In 12 iunie 1897, in Italia, mai multi ciclisti italieni parcurgeau distanta dintre Roma si Napoli de 230 de km intr-o singura zi, iar din cauza conditiilor dificile ale acelor vremuri, efortul lor a fost considerat “audacious”, care in latina se traduce “audax”, semnificand un spirit indraznet, temerar, curajos. Astfel, a aparut clubul Audax Italiano. Totodata, termenul de “audax” definea distanta parcursa in 14 ore, de la rasarit pana la apus, de catre un cyclist, un alergator, un inotator sau chiar un simplu calator.
La inceput, din cauza eforturilor financiare si materiale foarte mari pe care le presupunea organizarea unui astfel de eveniment, editiile turei Paris-Brest-Paris aveau loc la distanta de 10 ani.
Dupa ce in 1903, Henri Desgrange organizase prima editie a Turului Frantei, un an mai tarziu, in 1904, acesta a infiintat Audax France, iar, la 30 noiembrie in acelasi an, conferea lui Audax Club Parisien autoritatea de a certifica parcurgerea turelor de anduranta, denumite brevete, dupa reguli bine stabilite.