RO | EN
Prezentare generală
La dus, traseul va trece prin următoarele localități importante din România: Videle, Comana, Giurgiu, Zimnicea, Turnu Măgurele, Islaz, Corabia, Dăbuleni, Bechet, Rast, Poiana Mare, Maglavit, Izvoarele, Crivina, Drobeta-Turnu Severin, Orșova, Eșelnita, Dubova, Moldova Veche și Baziaș.
La întoarcere, traseul va traversa la Naidăș în Serbia, țară vecină prin care se va trece prin Bela Crkva, Stara Palanka Ram (traversare cu feribot), Veliko Gradiste și Golubac, revenindu-se în România pe la Porțile de Fier 1, după care se va trece prin Drobeta-Turnu Severin, Ostrovu Mare, Cetate, Maglavit, Poiana Mare, Rast, Bechet, Dăbuleni, Corabia, Turnu Măgurele, Roșiorii de Vede și Videle.
Informații esențiale despre traseu
Distanță
1303 km
Format
Anduranță pe distanță foarte lungă
Descriere
Traseul, în lungime de 1303 km cu elevație de peste 6200 metri, poate fi împărțit în 7 etape, fiecare cu specificul său, astfel:
- etapa 1, Videle – Giurgiu, 115 km / 400 metri elevație, segment care traversează o zonă ușor vălurită prin Câmpia Română, care face tranziția către malul românesc al Dunării, trecând prin următoarele localități mai importante: Videle, Călugăreni, Comana, Băneasa și Giurgiu
- etapa 2, Giurgiu – Dăbuleni, 179 km / 500 metri elevație, segment care traversează patru județe, Giurgiu, Teleorman, Olt și Dolj, pe drumurile cele mai apropiate de malul românesc al Dunării, trecând prin următoarele localități mai importante: Giurgiu, Zimnicea, Turnu Măgurele, Corabia și Dăbuleni
- etapa 3, Dăbuleni – Drobeta-Turnu Severin, 235 km / 800 metri elevație, segment care traversează două județe, Dolj și Mehedinți, pe drumurile cele mai apropiate de malul românesc al Dunării, trecând prin următoarele localități mai importante: Dăbuleni, Bechet, Rast, Poiana Mare, Maglavit, Cetate, Izvoarele, Crivina și Drobeta-Turnu Severin
- etapa 4, Drobeta-Turnu Severin – Naidăș, 185 km / 1500 metri elevație, segment care traversează două județe, Mehedinți și Caraș-Severin, fiind porțiunea de traseu cea mai dificilă din punct de vedere al urcărilor, precum și a porțiunii cu trafic mai mare dintre Porțile de Fier și Orșova (aprox. 15 km), pe drumurile aflate chiar pe malul românesc al Dunării, în mare parte prin zona cunoscută de Defileul Dunării, fiind și cea mai spectaculoasă porțiune din traseu, trecând prin următoarele localități mai importante: Drobeta-Turnu Severin, Eșelnița, Dubova, Moldova Veche, Baziaș, iar la Naidăș se realizează trecerea frontierei în Serbia, la Kaluderovo
- etapa 5, Kaluderovo – Porțile de Fier, 174 km / 1600 metri elevație, segmentul care merge pe malul sârbesc al Dunării, fiind o porțiune de traseu la fel de dificilă din punct de vedere al urcărilor, precum cea anterioară, putând fi considerată ca fiind ”etapa regină”, pe drumurile aflate pe ruta Eurovelo6 din Serbia, fiind la rândul său un segment spectaculos al traseului, de pe care se poate admira Dunărea și peisajele de pe malul românesc, trecând prin următoarele localități mai importante: Bela Crkva, Stara Palanka (unde se traversează Dunărea cu bacul), Ram, Veliko Gradiste si Golubac, iar la Novi Sip se realizează trecerea frontierei înapoi în România, la Porțile de Fier
- etapa 6, Porțile de Fier – Dăbuleni, 248 km / 800 metri elevație, segment in sens invers cu cel din etapa 3, care traversează două județe, Mehedinți și Dolj, pe drumurile cele mai apropiate de malul românesc al Dunării, trecând prin următoarele localități mai importante: Drobeta-Turnu Severin, Crivina, Izvoarele, Cetate, Maglavit, Poiana Mare, Rast, Bechet și Dăbuleni
- etapa 7, Dăbuleni – Turnu Măgurele – Videle, 167 km / 600 metri elevație, ultimul segment din traseu, care traversează trei județe, Dolj, Olt și Teleorman, trecând prin următoarele localități mai importante: Dăbuleni, Corabia, Turnu Măgurele, Roșiorii de Vede și Videle
Puncte de Control
Studiază lista punctelor de control, resursele puse la dispoziție de organizator în fiecare dintre acestea și modalitatea de validare în cazul (improbabil) nefuncționării aplicației Brevet Card.
Se încarcă punctele de control…
