Shut Up Legs!

Introducere

Pentru mine, pasiunea de a ma catara pe bicicleta a existat dinainte de cea pentru anduranta. Ulterior, am reusit sa combin cele doua pasiuni si au rezultat, mai intai, TransFagarasanul & TransAlpina in 24 de ore (cu start la Pitesti si sosire la Targu Jiu sau invers), iar, apoi, inchizand bucla celor doua sosele alpine cu startsi sosire la Ramnicu Valcea, a devenit TransFagarasanul & TransAlpina in 36 de ore. Iar, incepand cu anul 2017, combinatia dintre cele doua pasiuni s-a regasit in traseele de anduranta Super Randonnee sau Super GRandonnee. Dar, revenind la pasiunea pentru catarare, mai intai a existat tura de catarari prin Prahova, a carei prima editie a avut loc pe 13 octombrie 2012. De ce prin Prahova? Pentru ca atat mie, cat si prietenilor mei pasionati de urcare, pe Valea Prahovei ne este cel mai la indemana de ajuns cu bicicleta urcata in tren sau in masina, iar catararile de aici, desi nu sunt cele mai lungi din tara, sunt printre cele mai abrupte. Ca dovada ca, dupa ce am descoperit turele Super Randonnee (600 km cu minimum 10000 metri elevatie), cel de-al doilea traseu omologat, Legendary Long Valley, a fost declarat de toti participantii de pana acum ca fiind cel mai greu dintre cele 10 trasee omologate in Romania. Motivul? Catararile dese, scurte, dar foarte dificile, care nu te lasa practic sa te refaci de la una la cealalta. Dar daca nu simti ca picioarele sufera si sa ajungi sa strigi la acestea “SHUT UP LEGS!”, asemenea celebrului ciclist Jens Voight pe o catarare din Turul Frantei, atunci acea catarare nu reprezinta o provocare suficienta.

Si incepand cu anul 2012, an de an, cei pasionati de catararile din Prahova, ne-am reintalnit, de regula, in prima sambata din noiembrie, pentru a mai adauga o editie in palmaresul pasiunii noastre, traseul fiind de fiecare data altul, chiar daca unele dintre renumitele catarari prahovene s-au regasit an de an pe traseu. Uneori, am ajuns si in judetul vecin, Dambovita, pentru ca Sultanu, poate cea mai de speriat catarare in lumea ciclistilor, nu putea fi ignorata. Iar din 2023, am organizat si o editie de vara. Astfel, s-au strans 12 editii ale acestui frumos eveniment, iar pentru cei care si-au dorit, rezultatul a fost omologat si ca brevet popular, avand ceva puncte Audax Altitude Award (AAA) avand in vedere elevatia totala a unui astfel de traseu.

Statistica celor 13 editii desfasurate in perioada 2012-2023

EditieAnTraseu (Strava)Traseu (Openrunner)Distanta (km)Elevatie (m)CatarariParticipanti
12012https://www.strava.com/routes/3220702555387893782https://www.openrunner.com/en/route-details/1888896763175066
22013https://www.strava.com/routes/3221061239120750270https://www.openrunner.com/en/route-details/1888909576200087
32014https://www.strava.com/routes/3221070424558444320https://www.openrunner.com/en/route-details/1888924015640501120
42015https://www.strava.com/routes/3221076151898626322https://www.openrunner.com/en/route-details/188895758321501215
52016https://www.strava.com/routes/6773411https://www.openrunner.com/en/route-details/188896759025501320
62017https://www.strava.com/routes/10851212https://www.openrunner.com/en/route-details/1889027410025502120
72018https://www.strava.com/routes/15831921https://www.openrunner.com/en/route-details/188903137320001130
82019https://www.strava.com/routes/22260519https://www.openrunner.com/en/route-details/188905691401900923
92020https://www.strava.com/routes/2760896790940529788https://www.openrunner.com/en/route-details/1889059110320501130
102021https://www.strava.com/routes/2891012183739864930https://www.openrunner.com/en/route-details/1889067610322501332
112022https://www.strava.com/routes/3007924853395520882https://www.openrunner.com/en/route-details/1889073014620001033
122023https://www.strava.com/routes/3066150218226137236https://www.openrunner.com/en/route-details/1889077110026501340
132023https://www.strava.com/routes/3151496198741201858https://www.openrunner.com/en/route-details/1889082310622501514
TOTAL133930150153290
MEDIA / eveniment10323191222

Date tehnice despre catarile traseelor "SHUT UP LEGS!" parcurse in perioada 2012-2023

Observatie: Categoria acordata fiecarei catarari este rezultatul unei formule utilizate de organizatorii Turului Frantei (* in paranteza este specificata categoria acordata de Strava respectivului segment de catarare). In privinta timpului, acesta este cel mai bun timp al meu (Iulian Ene) realizat pe respectiva catarare. Urmeaza sa actualizez cu aceste date, respectiv cu link-urile tuturor segmentelor de Strava aferente celor 68 de catarari din tabel care au facute parte din traseele “SHUT UP LEGS!” de-a lungul celor 13 editii desfasurate in perioada 2012-2023.

Nr.crt.CatarareCategorieDistanta (km)Elevatie (m)% medie% maxim201220132014201520162017201820192020202120222023 (V)2023 (T)TotalTimp
1Adunati (spre Breaza)41.00707.00%10.00%1113
2Adunati (Valea Tarsei)41.501006.67%12.00%1113
3Baraj Paltinu31.701307.65%9.00%112
4Breaza (dinspre Adunati)41.00707.00%11.00%1113
5Breaza (Gara)41.00707.00%10.00%1113
6Brebu41.00808.00%13.00%11
7Buciumeni (dinspre Tunari)41.20605.00%8.00%11
8Buciumeni (spre Tunari)41.00606.00%13.00%11
9Bustenari (dinspre Telega)23.502406.86%14.00%112
10Bustenari (spre Telega)31.201109.17%12.00%112
11Campina41.00505.00%13.00%112
12Cornu I41.00606.00%12.00%112
13Cornu I (spre Campina)41.00505.00%6.00%11
14Cornu II41.00606.00%12.00%111115
15Cosmina de Jos32.801906.79%13.00%112
16Cosmina de Sus41.20705.83%14.00%11
17Costisata23.002207.33%12.00%1113
18Cota 1400111.006005.45%12.00%11
19Dambu41.20806.67%14.00%11
20Doftana41.00606.00%8.00%11
21Galmeia23.802406.32%10.00%112
22Ghiosesti32.001507.50%14.00%11
23Gura Beliei41.00606.00%8.00%1113
24Manastirea Cornu22.401907.92%23.00%11
25Muntele Verde210.003903.90%14.00%11
26Nisipoasa41.00606.00%8.00%11
27Nucet32.501606.40%16.00%11
28Pacureti22.702208.15%12.00%11
29Piatra ArsaHC23.0012205.30%18.00%11
30Pietriceaua22.502008.00%13.00%11
31Plaiul Campinei31.00909.00%11.00%1111116
32Plaiul Campinei (dinspre V. Doftanei)31.0011011.00%17.00%11
33Podu Cheii41.00707.00%14.00%1113
34Podu Ursului21.4015010.71%18.00%11
35Poiana23.402407.06%13.00%11
36Poiana Trestiei (dus)42.001005.00%10.00%11
37Poiana Trestiei (invers)22.0020010.00%15.00%112
38Poiana Varbilau41.80905.00%6.00%11
39Predeal (dus)42.001206.00%9.00%11
40Predeal (invers)42.001206.00%11.00%11
41Provita de Jos (dinspre Campina)21.9019010.00%14.00%11114
42Provita de Jos (spre Campina)32.201406.36%11.00%1113
43Provita de Sus21.6016010.00%18.00%1111116
44Secaria (dinspre DN1)26.004006.67%15.00%111115
45Secaria (dinspre Tesila)23.502808.00%12.00%112
46Secaria (spre DN1)32.501706.80%17.00%1111116
47Secaria (spre Tesila)32.701806.67%10.00%11
48Seciu23.202206.88%12.00%11
49Seciuri31.301209.23%14.00%1113
50Slavu32.001306.50%17.00%11
51Sotrile (spre Campina)41.00606.00%10.00%112
52Sotrile (dinspre Vistieru)41.00606.00%13.00%1111116
53Sultanu21.3016012.31%22.00%11114
54Talea28.004005.00%14.00%11114
55Telega41.00606.00%14.00%112
56Tunari41.00606.00%14.00%11
57Valea Doftanei41.60905.63%10.00%11
58Valea Fiarelor (Sotrile)22.0020010.00%19.00%1111111119
59Valea Leurzii (dinspre Buciumeni)32.501807.20%13.00%11
60Valea Leurzii (spre Buciumeni)41.00606.00%12.00%11
61Valea Morii42.001105.50%10.00%11
62Varbila41.00808.00%15.00%11
63Varfuri (Ulmetu)3 (4*)2.201506.82%24.00%1120:13:14
64Varfuri II2 (3*)3.202257.03%21.00%110:21:09
65Vistieru (dinspre DN1)23.503008.57%15.00%11111117
66Vistieru (dinspre Sotrile)31.0010010.00%13.00%1113
67Vistieru II31.201008.33%11.00%1113
68Zambroaia31.501107.33%17.00%11
Total catarari / editie68111213211191113101315

A 14-a editie - 2 noiembrie 2024

A 14-a editie a evenimentului “SHUT UP LEGS!” este planificata a avea loc, sambata, 2 noiembrie 2024. Traseul propus include 16 catarari frumoase si renumite din judetele Prahova si Dambovita, 5 dintre acestea fiind in premiera pentru acest eveniment: Ragman, Urseiu, Visinesti, Cruce Cornu si Melicesti.

Eveniment: https://www.facebook.com/events/1647432626116345

Data: 2 noiembrie 2024

Locul de start: Poiana Campina

Traseu: 104 km cu 2300 metri elevatie

Catarari: 1. Ragman, 2. Provita de Sus, 3. Urseiu, 4. Visinesti, 5. Sultanu, 6. Provita de Jos, 7. Campina, 8. Cornu, 9. Cruce Cornu (Valea Oprii), 10. Fantana cu Ciresi, 11. Doftana, 12. Melicesti, 13. Telega, 14. Voila, 15. Brebu, 16. Plaiul Campinei

Participanti:

A 13-a editie - 12 noiembrie 2023

A 13-a editie a evenimentului “SHUT UP LEGS!” s-a desfasurat in noiembrie 2023, avand loc in cadrul evenimentului acest an fiind primul in care au fost consemnate doua editii, una toamna, cea traditionala, si cealalta vara. La editia desfasurata intr-o superba zi de duminica de noiembrie (pentru prima data duminica, fiind amanata din cauza vremii, fapt pentru care si participarea a fost mai redusa), fiind si printre putinele editii fara vreo prezenta feminina la start. Tot in premiera, traseul si-a impartit cele 15 catarari intre cele doua judete acoperite, Prahova si Dambovita, fiind implicit parcurse noi catarari in cadrul acestui eveniment.

Data: 12 noiembrie 2023

Locul de start: Breaza

Traseu: 106 km cu 2400 metri elevatie

Catarari: Manastirea Cornu, Provita de Jos, Provita de Sus, Varfuri (ambele), Valea Morii, Tunari, Buciumeni (ambele), Valea Leurzii, Costisata si Breaza (ambele)

Participanti: 14

A 12-a editie - 1 iulie 2023

A 12-a editie a evenimentului “SHUT UP LEGS!” s-a desfasurat in iulie 2023, avand loc in cadrul evenimentului acest an fiind primul in care au fost consemnate doua editii, aceasta de vara, alaturi de cea traditionala de toamna. Editia desfasurata intr-o superba zi de vara, cu temperaturi de peste 30 de grade, fiind inregistrat din nou un numar record de participanti, respectiv 40, dintre care 3 fete (Ema, Alina, ambele pentru a doua oara, si Anca). Printre cele 10 catarari ale traseului propus majoritatea au fost parcurse pentru prima data in cadrul acestei ture.

Data: 1 iulie 2023

Locul de start: Poiana Campina

Traseu: 100 km cu 2700 metri elevatie

Catarari: Seciu, Nisipoasa, Varbila, Galmeia, Cosmina de Jos, Podu Ursului, Cosmina de Sus, Bustenari, Telega si Dambu

Participanti: 40

A 11-a editie - 5 noiembrie 2022

A 11-a editie a evenimentului “SHUT UP LEGS!” s-a desfasurat in noiembrie 2022, avand loc in cadrul evenimentului. Aceasta a fost a 5-a editie desfasurata sub denumirea “SHUT UP LEGS!”, intr-o superba zi de toamna, fiind inregistrat un numar record de participanti, respectiv 33, dintre care 5 fete (Ema, Steliana, Ionela, Alina si Lia). Printre cele 10 catarari ale traseului propus majoritatea au fost parcurse pentru prima data in cadrul acestei ture.

Data: 5 noiembrie 2022

Locul de start: Poiana Campina

Traseu: 146 km cu 2100 metri elevatie

Catarari: Seciu, Nisipoasa, Varbila, Galmeia, Cosmina de Jos, Podu Ursului, Cosmina de Sus, Bustenari, Telega si Dambu

Participanti: 33

A 10-a editie - 6 noiembrie 2021

A 10-a editie a evenimentului “SHUT UP LEGS!” s-a desfasurat in noiembrie 2021, si fiind editie aniversara a stat sub semnul lui 10, avand loc in cadrul evenimentului denumit 10 catarari prin Prahova, la 10 ani de AV! Aceasta a fost a 4-a editie desfasurata sub denumirea “SHUT UP LEGS!”, intr-o superba zi de toamna, fiind inregistrat un numar record de participanti, respectiv 32, dintre care 3 fete (Simona, Corina si Constanta, aceasta din urma fiind prezenta pentru a doua oara), ciclistii provenind din Harghita, Sibiu, Brasov, Prahova, Teleorman, Ilfov si București.

Data: 6 noiembrie 2021

Locul de start: Poiana Campina

Traseu: 103 km cu 2500 metri elevatie

Catarari: Telega, Bustenari, Cosminele, Pietriceaua, Valea Fiarelor, Ghiosesti, Gura Beliei, Provita de Sus, Sultanu si Provita de Jos

Participanti: 32

A 9-a editie - 14 noiembrie 2020

A 9-a editie a evenimentului “SHUT UP LEGS!” s-a desfasurat in noiembrie 2020, fiind asa numita editie pandemica, in cadrul evenimentului denumit 10 catarari prin Prahova, la 9 ani de AV! Aceasta a fost a treia editie desfasurata sub denumirea “SHUT UP LEGS!”, intr-o superba zi de toamna, avand loc cel mai tarziu, in a doua sambata din noiembrie si cu toate acestea fiind egalat numarul record de participanti, respectiv 30, dintre care o fata, Constanta Delcea.

Data: 14 noiembrie 2020

Locul de start: Poiana Campina

Traseu: 103 km cu 2100 metri elevatie

Catarari: Valea Fiarelor, Podu Cheii, Plaiul Campinei (ambele), Cornu, Provita de Jos, Provita de Sus, Varfuri, Costisata si Breaza

Participanti: 30

A 8-a editie - 2 noiembrie 2019

A 8-a editie a evenimentului “SHUT UP LEGS!” s-a desfasurat in noiembrie 2010, in cadrul evenimentului denumit 10 catarari prin Prahova, la 8 ani de AV! Aceasta a fost a doua editie desfasurata sub denumirea “SHUT UP LEGS!”, intr-o frumoasa zi de toamna si in premiera pentru acest eveniment, am “cucerit” catarari noi din judetul Prahova. Printre cei care au dat curs provocarii au fost din nou 2 fete, una dintre acestea find regratata noastra prietena si ciclista de anduranta, pasionata de catarari, Cristina Berna.

Data: 2 noiembrie 2019

Locul de start: Ploiesti

Traseu: 140 km cu 1900 metri elevatie

Catarari: Galmeia, Pacureti, Slavu, Nucet, Predeal (dus-intors), Zambroaia, Muntele Verde si Poiana Varbilau

Participanti: 23

A 7-a editie - 3 noiembrie 2018

A 7-a editie a evenimentului “SHUT UP LEGS!” s-a desfasurat in noiembrie 2018, in cadrul evenimentului denumit 10 catarari prin Prahova, la 7 ani de AV! Aceasta a fost prima editie desfasurata sub denumirea “SHUT UP LEGS!”, intr-o superba zi de toamna, fiind inregistrat un nou record de participare: 30 de ciclisti pasionati de catarari, dintre care 2 fete.

Data: 3 noiembrie 2018

Locul de start: Comarnic

Traseu: 73 km cu 2000 metri elevatie

Catarari: Vistieru (ambele), Sotrile, Podu Cheii, Seciuri, Valea Fiarelo, Baraj Paltinu, Secaria (ambele) si Gura Beliei (Breaza)

Participanti: 30

A 6-a editie - 4 noiembrie 2017

A 6-a editie a evenimentului “SHUT UP LEGS!” s-a desfasurat in noiembrie 2017, in cadrul evenimentului denumit La 6 ani de AV: 20 de catarari prin Prahova! (evenimentul nu mai exista fiind organizat de pe o pagina de Facebook pierduta intre timp). La aceasta editie numarul de catarari al traseului propus a ajuns la 20 (un nou record) si din nou am trecut granita spre Dambovita, bifand catararea Sultanului.

Data: 4 noiembrie 2017

Locul de start: Breaza

Traseu: 100 km cu 2500 metri elevatie

Catarari: Gura Beliei, Breaza, Adunati, Provita de Sus, Sultanu, Provita de Jos, Campina, Telega, Bustenari (dus-intors), Poiana Trestiei (dus-intors), Doftana, Valea Doftanei, Podu Cheii, Seciuri, Valea Fiarelor, Vistieru (sat), Plaiul Cornului si Breaza (Gara)

Participanti: 20

A 5-a editie - 29 octombrie 2016

A 5-a editie a evenimentului “SHUT UP LEGS!” s-a desfasurat in octombrie 2016, in cadrul evenimentului denumit La 5 ani de AV: 12 catarari prin Prahova! (eveniment aniversar al comunitatii Adevaratilor VeloPrieteni), unde am avut parte de o superba zi de toamna cu peisajele aferente. La aceasta editie s-a inregistrat numarul record de catarari al traseului propus, 12, iar printre cei 20 de participanti au fost si 2 fete foarte curajoase, Lidia Teris si Elena Sandulescu.

Data: 29 octombrie 2016

Locul de start: Breaza

Traseu: 90 km cu 2700 metri elevatie

Catarari: Vistieru (2), Seciuri, Baraj Paltinu, Secaria (ambele, dus-intors), Valea Fiarelor (Sotrile), Plaiul Campinei, Cornu si Breaza

Participanti: 20

A 4-a editie - 26 septembrie 2015

A 4-a editie a evenimentului “SHUT UP LEGS!” s-a desfasurat in septembrie 2015, in cadrul evenimentului denumit Catarari, catarari, catarari…vreo 11 prin Prahova (evenimentul nu mai exista fiind organizat de pe o pagina de Facebook pierduta intre timp), unde am avut parte de ploaie aproape pe fiecare urcare. Cu aceasta editie numarul de catarari al traseului propus a trecut de 10 si in premiera am trecut granita spre Dambovita, bifand catararea Sultanului. A fost prezenta si o fata: Cristina Calman.

Data: 26 septembrie 2015

Locul de start: Comarnic

Traseu: 83 km cu 2300 metri elevatie

Catarari: Secaria (dus-intors), Vistieru, Valea Fiarelor (Sotrile), Plaiul Campinei, Cornu, Breaza, Adunati, Provita de Sus, Sultanu si Provita de Jos

Participanti: 15

Mai multe fotografii, nemaiexistand evenimentul creat pe Facebook, pot fi vizualizate aici.

A 3-a editie - 17 mai 2014

A 3-a editie a evenimentului “SHUT UP LEGS!” s-a desfasurat in premiera, primavara, in mai 2014, in cadrul evenimentului denumit Catarari, catarari, catarari…vreo 10 prin Prahova, unde am avut parte de multa ploaie si pe alocuri grade in apropierea lui zero. Cu aceasta editie numarul de catarari al traseului propus a trecut de 10. Printre participanti si o fata, Adriana Mitrica.

Data: 17 mai 2014

Locul de start: Sinaia

Traseu: 156 km cu 4000 metri elevatie

Catarari: Cota 1400, Piatra Arsa, Secaria (dus-intors), Talea, Vistieru, Sotrile, Plaiul Campinei, Cornu (dus-intors)

Participanti: 20

A 2-a editie - 14 septembrie 2013

A 2-a editie a evenimentului “SHUT UP LEGS!” s-a desfasurat in toamna lui 2013 pe Traseul celor 5 catarari, aceasta fiind denumirea evenimentului organizat, intr-o zi de septembrie, avand parte de ceva precipitatii, inclusiv grindina. Se poate observa ca de la editie la editie incepea sa creasca numarul de catarari de pe traseul propus. Si la aceasta editie, in realitate au fost 7 catarari. Iar printre cdi 7 participanti s-a aflat si o fata care a urcat toate cele 7 catarari, Anca.

Data: 14 septembrie 2013

Locul de start: Comarnic

Traseu: 76 km cu 2100 metri elevatie

Catarari: Secaria, Talea, Vistieru, Valea Fiarelor (Sotrile), Plaiul Campinei si Cornu

Participanti: 7

Prima editie - 13 octombrie 2012

Prima editie a evenimentului “SHUT UP LEGS!” s-a desfasurat in toamna lui 2012, cand dupa ce am participat la un concurs de MTB in zona Campina, impreuna cu cativa prieteni, am plecat pe Traseul celor 4 catarari, aceasta fiind denumirea evenimentului organizat, desi, practic au fost 6 catarari de parcurs, doua dintre acestea fiind urcate dus-intors. Inca de la prima editie, printre pasionatii de a urca s-au aflat si 2 fete, Andrada si Marcela.

Data: 13 octombrie 2012

Locul de start: Campina

Traseu: 63 km cu 1800 metri elevatie

Catarari: Cornu, Vistieru, Talea si Secaria

Participanti: 6